„Mai energică, mai fericită”

„Mai energică, mai fericită”

După aproape trei ani de antrenamente la CBC Fitness Corner, Maria Rus a ajuns la concluzia că acesta este locul potrivit pentru nevoile sale. Deși are un program încărcat, ea vine de cel puțin trei ori pe săptămână la antrenamente. Vede în CBC Fitness Corner locul ce îi pune la dispoziție o atmosferă primitoare, caldă, prietenoasă, în cadrul căreia se poate antrena corespunzător. Pe toate acestea ni le-a împărtășit chiar ea, iar experiențele sale le veți găsi în cele ce urmează.

„Mai energică, mai fericită”

Deși pentru mulți sportul nu reprezintă o parte indispensabilă a vieții, în ceea ce o privește pe Maria, lucrurile stau diferit. Importanța și beneficiile sportului au fost conștientizate pe parcursul vieții, iar până în prezent, a ajuns la concluzia că acesta constituie o modalitate pentru detensionarea zilnică, ce aduce și o stare fizică de bine: „Sportul înseamnă sănătate, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Mă ajută să scap de tensiunea acumalată peste zi sau din zilele anterioare. Mă face mai energică, îmi dă poftă de viață. Devin și mai fericită după ce fac sport.”

De doi ani a optat pentru antrenamentele personale, iar de un an le face sub îndrumarea lui Raul Felecan, Head Coach CBC Fitness Corner. Și-a dat seama că un astfel de antrenament îi structurează programul zilnic, întrucât antrenamentul presupune un angajament, o angrenare într-un program.

Sport și atmosferă

După ani de antrenamente, Maria descrie CBC ca fiind locul unde se antrenează în compania unor oameni prietenoși și dedicați: „Când zic CBC mă gândesc la locul unde merg și fac sport. Dar, mai mult de atât, înseamnă și o atmosferă plăcută, creată de oamenii care vin aici. Sunt oameni frumoși, începând cu doamnele care se ocupă de curățenie, până la antrenori și persoanele care se antrenează.”

Din lista punctelor forte nu pot lipsi antrenorii și pregătirea lor profesională. Maria admiră devotamentul lor pentru domeniul ales și, totodată, pentru atenția deosebită acordată celor care aleg să se antreneze alături de ei: „Cred că unul din punctele forte ale sălii ține de antrenori, de pregătirea și interesul pe care și-l dau pentru noi. Și ei au zile grele, iar cu toate acestea sunt mereu prezenți.”

Revenirea la sală i-a adus un zâmbet pe buze Mariei și o bucurie sufletească. Deși a participat la antrenamentele online, experiențele din sală sunt incomparabile cu cele de acasă: „Chiar îi spuneam mamei mele într-o zi, când am ieșit de la sală, că mă simt fericită, pentru că m-am întors în comunitatea de la sală. Nu aș fi crezut că voi spune asta. E o sală drăguță, curată, cu oameni super prietenoși, veseli. Mă gândesc la faptul că și relația amicală dintre antrenori ne influențează. Eu simt că m-am integrat foarte bine în comunitate.”

Cu toate că se antrenează de trei ori pe săptămână, Maria recunoaște că, uneori, programul său solicitant îi poate afecta rutina de antrenament. Din dorința de a recupera unele antrenamente sau chiar de a lucra mai mult, și-ar dori ca sala să fie deschisă mai mult timp în weekend : „Mi-ar plăcea să se organizeze mai multe clase în weekend, inclusiv duminica. Știu că e o zi liberă, însă, uneori, mi-ar fi prins super bine să fie deschis măcar câteva ore, mai ales la programul pe care îl am la serviciu. Eu zic ce mi-ar fi plăcut mie, însă, sincer, nu mi se pare just să cer lucrul acesta, pentru că fiecare are programul său.”

Progres, motivație și puțină „propagandă”

Maria a constatat că antrenamentele de la sală dau roade – și-a tonifiat musculatura, i-au dispărut durerile de spate și articulații. De asemenea, a reușit, cu timpul, să ridice greutăți din ce în ce mai mari: „Mă simt mult mai tonifiată. Mi-au dispărut durerile de spate și de articulații. Am reușit și să ridic, treptat, treptat, greutăți cât mai mari. Raul tot îmi creștea numărul kilogramelor pe care le ridicam, iar când a vrut să mă filmeze, am rămas surprinsă să aflu că ridicasem 75kg. Mi-am pus și niște bariere mintale când vedeam cât de mari sunt greutățile, însă când mă concentram pe tehnica exercițiului, fără să știu cât ridic, duceam «misiunea» la bun sfârșit.”

Maria recomandă și altor persoane să se antreneze la CBC Fitness Corner și, bineînțeles, să facă sport cât mai des posibil: „Da, aș recomanda, pentru că eu sunt foarte încântată. Aș recomanda oamenilor, în primul rând, să facă sport. Dacă cineva ar fi interesat de o sală, categoric aș recomanda CBC. Cum aș face-o? Prin încântarea mea aș putea să îi conving. Le-aș zice că este o sală curată, cu aparatură diversă, cu oameni foarte bine pregătiți, drăguți și o atmosferă prietenoasă. Îmi invit și prietenii, soțul la sală. Chiar fac „propagandă” din pura fericire pe care o simt când fac sport.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *